30 noiembrie 2016

11 creioane colorate

Fetița aceea mănâncă viermi
dintr-o batistă cu dungi albastre.
Clipește blând,  
te roagă să crezi că doare.
Iarna nu e niciodată noapte
și fluturii înoată cu peștii
pe vârf de munte.
Un șarpe urlă la lună
să-i prelungească moartea.
Și încep să-mi vopsesc unghiile...


Roțile metalice ale trenului
alunecă pe șira spinării,
e 22 și 22.
Pe fiecare masă
sunt așezate lumânări
cu aromă de vanilie.

A fost odată un copil
cu părul scurt
și chiloței roz.
Trăia în lumea lui
așa cum trăiești tu
în lumea tuturor.
Nu se sfia să plângă,
să mintă,
să își arate umilința.

Peste cinci minute începe
un alt film și
alte cinci minute.

Câteodată îmi ascult inima
și-mi vine să vomit
unsprezece creioane colorate...

Într-un pahar de plastic verde,
ace de trandafiri fără floare
mă îmbrățișează,
oferindu-mi toată afecțiunea.
Brusc nu mai sunt singură
și așa se face că nici tu nu ești.
Pe tine te-au cuprins de mai demult,
doar că nu recunoști.
Tu nu minți ca mine,
tu nu plângi,
nu te umilești.

În seara asta voi purta tot roz,
și luna nu vrea să prelungească nimic,

nici măcar moartea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...