Corina Ozon - Cu „amanții” la Sibiu

    Zilele trecute am avut prilejul să particip la cea mai „sinceră” lansare de carte. O întâlnire între prieteni, fără pretenții și fără orice alt fel de artificii și impresii perturbante. Invitată de una dintre cele mai sensibile, plăcute și entuziaste femei, Loredana. La o limonadă și două felii de mango (și ele făcând parte din băutură, ele-feliile :) ) am ascultat atentă, cu o deosebită plăcere, lectura câtorva pagini din romanul „Zilele amanților” și am primit cu brațele deschise și zâmbet pe buze „Nopțile...” lor.

     Emoționată (chiar dacă nu părea), caldă și prietenoasă, Corina Ozon îmi întinde mâna. Mă prezint. Eu, masterandă (cu subtile aluzii la Cati), ea, autor. Primesc cu drag cărțile și dedicațiile. Primesc și „Păsărica...” (și aici, se înțelege, e vorba de săpun), o altă bijuterie făurită cu suflet. Mă așez cuminte la masă, foarte curioasă și emoționată. Cred că eram singura din încăpere care nu citise primul roman, un bestseller deja. Am înțeles că este o carte lipsită de ipocrizie feministă, o carte ce surprinde orice tip de cititor, un roman al cărui merit este acela de a reda prin cuvinte simple și printr-un limbaj direct, lipsit de artificii stilistice, într-un mod cât se poate de verosimil, situații desprinse din lumea de acum, cu și despre oamenii din jur, cu și despre sentimentele, trăirile și dorințele umile, cotidiene, banale poate, ale acestora. M-am bucurat foarte mult că am întâlnit-o pe Corina Ozon, și îi mulțumesc din suflet Loredanei pentru invitație. Bineînțeles că nu am închis ochii în acea seară până nu am terminat de citit și ultimul cuvânt al „Zilelor...”. Nici acum nu-mi vine să cred că mi-a plăcut. Inițial am plecat cu ideea că nu are cum să mă impresioneze. 
     Am obiceiul  de multe ori să citesc primele pagini ale unei cărți și apoi să trec la alta. Încă de la început, după ce am citit câte ceva despre roman, am plecat cu premisa că nu e ceva nou și încercam să fac diferite legături, am ajuns să-l compar până și cu „Patul lui Procust”, ori cu „Platforma” lui Houellebecq, ori cu „Jurnalul lui Bridget Jones”, ori chiar cu „Viața începe vineri”, romanul Ioanei Pârvulescu (pluriperspectivismul) sau cu „Pe patul de moarte” ș.a.m.d. Nu credeam că ajung să râd de situații prin care ar trece trei pițipoance din București, ori de criza bărbaților ajunși la patruzeci de ani și de naivitatea unei soții și mame înșelate, povești desprinse parcă din emisiuni banale de televiziune la care mi se face rău să privesc. Am ajuns, cum ar spune Jupân Dumitrache al lui I.L.Caragiale, să „compătimesc împreună” cu ele. Totuși, this is the life! și aceștia sunt oamenii din jur. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult, nu au fost personajele, ci cum a știut Corina Ozon să redea ceea ce gândesc ele, să facă literatură din cele mai uzate și vulgare cuvinte, din cele mai prostești situații, pentru că e una să le descrii și alta e să scrii ca și cum ai fi Mircea, Cati sau Teo și toți laolaltă în aceași măsură.
     Pornind de la fiecare personaj în parte și ajungând până la un fel de disecție a propriei conștiințe, pe parcursul „Zilelor...”, cititorul, oricare ar fi el, la un moment dat ajunge să se identifice cu ceva, cu cineva. „Tu” și „El” într-o interacțiune halucinantă, dezvoltând totodată un puternic sentiment de perfidă interdependență refulată, refuzată cu un vag dispreț, din pură vanitate. Nu ne dorim să fim ca ele, dar în mod bizar fiecare tindem a ne complace în astfel de situații. Până la urmă, câți dintre noi nu iubim, așa cum o face Mircea, ori Cati, ori Teo? Oare nu am dat și noi check in măcar o dată? Măiestria Corinei Ozon tocmai în acest lucru stă. Ea știe cum sunt oamenii, iar faptul că a fost jurnalist a ajutat-o și mai mult să-i cunoască și, fără doar și poate, să-i înțeleagă. Pe linie freudiană ea vede și mai mult în ei, ba chiar știe să le înțeleagă instinctele, să le deslușească gândurile, să vadă în ochi mintea. 
     Personajele „Zilelor...” sunt oameni împinși de instinctul sexual, indiferent de pregătirea pe care o au, ei sunt capabili de enormități și monstruozități, sunt capabili a călca în picioare întreaga lume, pentru că egocentrismul lor ajunge din banal universal. La o simplă privire romanul pare a relata  jocul de-a du-te-vino, într-o agitație continuă, a unor oameni prea puțin atenți la suferințele și dorințele celorlalți, un joc bolnav de „noncomunicare”. Mai simplu spus, dacă e cazul, romanul transpune o parte din mascarada cotidiană a societății contemporane. Din această de lume fac parte și „amanții”, suferinzii care se întreabă mereu cine anume sunt, de ce nu sunt înțeleși, iubiți, satisfăcuți, de ce sunt trădați, ori de ce au primit block pe Facebook
     Fără artificii stilistice, fără a folosi cuvinte pompoase, fără a fi de partea cuiva, Corina Ozon ne pune în mână, la cea mai bună vedere, psihologia omului modern, imaginea acestuia, a omului singur în propriul confort, a omului printre oameni. Calea prin care s-a hotărât să schițeze aspecte ale societății, printr-o vizibilă ironizare a erei check in-ului și a selfie-ului, a mijloacelor de comunicare și informare, a imaginii de sine, nu avea cum să dea greș. Adulterul nu e nou, dorințe și impulsuri sexuale cu toții avem, cu toții am dat și peste prieteni ori șefi ciudați, cu toții ne enervăm și ne simțim descurajați, folosiți, neînțeleși, singuri, cu toții ne punem o mască cu care defilăm tacticoși pe bulevard, ne construim relații și le distrugem, ne fandosim și ne plângem de milă. 
     Este evident faptul că, lăsând la o parte umorul, ironia din spatele cuvintelor, vulgaritatea, mediocritatea situațiilor în care se complac personajele „Zilelor...”, romanul nu ne lasă să ne oprim doar la lucrurile de suprafață, la superficialitatea evenimentelor prezentate din perspectiva personajelor, desigur, nici nu putem privi cu scepticism simplitatea propozițiilor, pentru că sunt alcătuite din cuvintele lor, după cum gândesc ele. Până la urmă nici noi nu gândim în fraze interminabile, nu filozofăm în timpul în care o vecină, de exemplu, ne irită peste poate, iar un bărbat nu va privi niciodată decolteul unei femei precum privește criticul de artă un tablou, sau poate da, dar atunci am pierde prea mult timp, iar timpul este cel mai mare dușman al nostru, și este cunoscut că dușmanii ni-i păstrăm aproape.
     Pentru că mi-a plăcut „Zilele amanților” am să citesc „Nopțile...” lor. Nu cred că a durat mai mult de două ore lectura primului volum. E un mod relaxant de-ați petrece timpul. Nu necesită efort intelectual pentru că sunt povești simple, cotidiene, preluate parca din bârfele de la TV și rețelele de socializare. Trebuie specificat faptul că romanele nu sunt pentru pudici, ori pentru cei cărora le lipsește umorul, bineînțeles sunt pentru oamenii deschiși și cei care știu să guste delicioasele pagini, și neapărat, dar nu-i musai, să fie majori :). Cărțile se pot comanda de pe pagina editurii Herg Benet, iar minunatele produse ale Loredanei de pe site-ul Luthelo.  

Comments

  1. buna!Ce carti ai mai citit de genul celor scrise de Corina Ozon?sunt interesata de comedii romantice sau orice carte de genul acestora. Multumesc

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna. Scuze pentru raspunsul intarziat. Nu prea citesc astfel de carti. Probabil de asta am fost atat de entuziasta imediat dupa lectura „amantilor”. Comedii romantice... hmmmm Am citit „Jurnalul lui Bridget Jones”. E ceva asemanator, dar mai bine inchegat. E si film. :)

      Delete

Post a Comment