Mircea Eliade - Noaptea de sânziene

     Romanul Noaptea de sânziene este cunoscut și sub denumirea de Pădurea interzisă (The Forbidden Forest). Acțiunea acestuia se petrece între anii 1936 și 1948, o epocă zbuciumată, înaintea, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. Personajele, bineînțeles, sunt intelectuali cu idei și dorințe proprii, conștienți sau inconștienți de situația în care se află într-un anumit timp al existenței lor.

Personajul principal al romanului este Ștefan Viziru. Întreaga acțiune se petrece în jurul său. Ștefan pare să fie un alter ego al autorului. Prin ochii săi se pot observa realitățile „romanului - roman”, a narațiunii care trebuie să existe în contemporaneitate așa cum a existat și încă există mitul.

     Din anul 1936 până în anul 1948, viața lui Ștefan Viziru, ideile sale, convingerile, credințele, dorințele acestuia, sentimentele pentru cele trei femei (Ioana, Ileana, doamna Zissu), toate la un loc ne sunt prezentate sub forma unei „dezorientări” ale personajului, care pornind de la faptul că fusese confundat cu marele scriitor contemporan, Ciru Partenie, trăiește urmărit de gândul că tot ceea ce posedă i-ar aparține scriitorului. După ce se căsătorise cu logodnica lui Partenie, Ioana, Ștefan este convins că omul, precum sfinții, poate fi capabil a iubi două femei. Acest lucru îi este dovedit imediat ce, în noaptea de sânziene, „atunci când cerurile se deschid” o întâlnește pe Ileana.  Mereu urmărit de gândul că a obținut foloasele altcuiva, Ștefan simte nevoia să își construiască un loc numai al lui, un fel de spațiu în care se poate sustrage vieții reale. Obișnuiește, așadar, să se retragă într-o cameră „secretă”, într-un spațiu doar al lui, pentru „a ieși din timp”. Într-una din seri, aflat în camera lui secretă,  camera Sambo, Ștefan aude prin perete o discuție a unui necunoscut, Vădastra, despre o așa-numită doamnă Zissu. Povestea îl face pe Ștefan să-și compătimească vecinul și să se simtă atras de doamna misterioasă. 

     

Noaptea de sânziene,vol. I
Editura Litera, 2010, 336 p.

Poveștile celorlalte personaje pot constitui singure subiecte pentru alte romane. Prietenul lui Ștefan, Biriș, un filosof ratat, ofticos, care, îndrăgostit fiind, evită să se căsătorească de teamă să nu-și îmbolnăvească soția. Biriș este un personaj central al romanului, acesta trece printr-o suită de evenimente. Este arestat de comuniști pentru că vrea să plece din țară, să se întâlnească cu Ștefan, la Paris; se îndrăgostește de Cătălina, iubita „geniului ratat”, Bibicescu. Cătălina moare după ce este violată de un rus, de la lovitura camionului condus tot de un rus. Ascuns în casa lui Antim, locuită de Irina și socrul ei, moare Bibicescu, dușmanul partidului. Ca să nu se știe pe cine ținuseră în casă, Biriș împreună cu tanti Alice, Irina (soția părăsită de Vădastra, cel care povestea de domna Zissu in camera de hotel) și invățătorul (marele colecționar al volumelor apărute la BPT, tatăl lui Vădastra, socrul Irinei) transportă mortul prin oraș, lăsându-l pe o bancă (o scenă foarte interesantă și macabră). 

Un alt personaj, Vădastra, este tipul omului fără suflet, oportunist. Acesta este în stare de a lua vieți pentru a se îmbogăți. Vrea să intre în posesia tabloului prietenului său, Antim, și dispare, părăsindu-și soția (pe Irina) și copilul. Este regăsit de Ștefan Viziru, mai târziu, la Paris.

     

Noaptea de sânziene, vol. II
Editura Litera, 2010, 384 p.

Sunt evidențiate atrocitățile războiului și acțiunile regimului sovietic, imediat după război. Închisorile, legionarii, comuniștii, situația intelectualilor, oportuniștii. Se pot afla lucruri importante din punct de vedere istoric despre:  -ascensiunea fascismului, rebeliunea Gărzii de Fier, în 1941; -dictatura militară a lui Antonescu, care, în 1941, i s-a alăturat  lui Hitler, pentru atacarea Uniunii Sovietice; -impunerea în țară a brutalului regim stalinist; -cutremurul din 1940, -seceta din Moldova, în 1946 etc. Evident, marcantă a fost situația intelectualilor. Chiar și înainte de război Ștefan Viziru fusese arestat pentru că era considerat legionar. Războiul îl prinde în Londra, acolo unde este intervievat ca spion. După război fuge la Paris în speranța că o va reîntâlni pe Ileana, chiar dacă tânăra i-a promis că indiferent cât o va căuta nu o va găsi niciodată. În urma unui bombardament, în 1944, Ioana și fiul lor mor, Ștefan rămâne singur, cu gândul la Ileana. Ioana reprezenta pentru Ștefan instinctul vieții, Ileana, în schimb, semnifica aplecarea secretă către autodistrugere, instinctul morții. Întâlnirea finală reprezintă un fel de pășire împreună spre un alt tărâm. După ce îi jură că o va căuta o viață întreagă și nu o va găsi, Ileana, fata întâlnită de Ștefan în noaptea de sânziene, se ascunde mereu de bărbatul pe care încă îl iubește. Căutarea acestuia reprezintă un fel de căutare a propriei identități. Întâlnirea lor fiind posibilă pe un alt plan al temporalității, dincolo de realitate, tocmai de aceea dispar din lumea profană împreună. Ștefan și Ileana „dispar” în noaptea Sfântului Ioan, în 1948, după exact 12 ani, sau un an cosmic, de la prima lor întâlnire.

     „Aș putea spune că , într-o anumită măsură și în mod misterios simbolul se ascunde în realitatea imediată; el se află aici, dar noi nu-l putem descoperi întotdeauna pentru că lumea modernă nu mai este „deschisă” la experiența simbolică. Orice rătăciri - într-o pădure, într-un oraș necunoscut - pot „simboliza” rătăciri inițiatice în labirint. Oricare „exilat” poate fi un Ulisse în drum spre Itaca, în drum spre „Centrul” existenței sale, iar toate obstacolele pe care le întâlnește pe drumul reîntoarcerii sale „acasă” (=Centrul Lumii) pot fi valorizate ca tot atâtea încercări inițiatice. De asemena orice „vehicul” (un automobil, de exemplu) poate simboliza trecerea de la o formă de a fi la alta: trecerea de la profan la sacru, de la ignoranță la cunoaștere (inițiere), de la singurătate la nuntă, de la viață la moarte etc.” (Mircea Eliade)

     Prin motivul caracterului irecognoscibil  al miraculosului sau al sacrului, motivul căutării vieții veșnice, motivul dragostei intangibile (Ileana - Cosânzeana) Noaptea de sânziene are o întreagă „dimensiune conștientă de basm”. În Noaptea de sânziene predomină, de asemenea, elemente ale realismului magic: treceri bruște de la o perspectivă la alta, schimbări de identitate, multiplicări bizare sau dispersări ale eului, tema timpului - incluzând numeroase paradoxuri antrenate de conștiința temporală specifică impusă de modernitate. 

     „Punctul de plecare este intuiția eroului că sacrul se ascunde în lume, că adoptă aparențele profanului și devine de nerecunoscut. Problema este cum să-l descoperi și să-l recunoști.” (Matei Călinescu)

     Un roman extraordinar, un roman complet, Noaptea de sânziene este, fără doar și poate, o scriere de excepție a literaturii române. 

***

“Toţi suntem trişti, spunea el. Nu se vede întotdeauna, dar toţi oamenii sunt trişti.” 

“Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.” 

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. ” 

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...

Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.

Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...” 

***

Sânzienele (etimologia Sancta Diana - zeița romană a vânătorii și a lunii, cunoscută ca zeiță virgină, protectoare a tinerelor fete, care a refuzat să se căsătorească) este sărbătoarea zânelor bune (sfânt + zâne), ținută în 24 iunie, cunoscută și sub numele de Drăgaica, este considerată sărbătoare păgână a solstițiului de vară, drept pentru care Biserica Ortodoxă sărbătorește în aceeași dată ziua Sfântului Ioan. Fetele tinere adună flori de sânziene, de pe câmp, din care împletesc coronițe. Seara, dansează în jurul focului, îmbrăcate în rochii albe, purtând coronițele de flori pe cap. Coronițele se aruncă pe case și așa se știe dacă în acea casă va muri sau nu cineva. Atunci când florile rămân pe acoperiș acolo va fi veselie și viață frumoasă. Puse sub pernă, florile le ajută pe tinere să-și viseze ursitul. De asemenea, se crede că în noaptea de Sânziene cerul se deschide și spiritele ajung pe pământ. Conform tradiției populare, atât lucruri bune, cât și rele i se pot întâmpla unei persoane singure în acea noapte.