12 ianuarie 2015

Michel Houellebecq - Platforma

     „Cu cât îi este mai josnică viața, cu atât ține omul la ea; viața lui e atunci un protest, o răzbunare de toate clipele.”
     Am început cu un citat din Balzac, citat cu care începe Platforma lui Michel Houellebecq. Nu trebuie să privim prea îndeaproape lucrurile ca să observăm că ceea ce spunea Balzac acum ceva timp e o afirmație adevărată a zilelor noastre. Despre asta este vorba. Tema singurătății din Extinderea domeniului luptei este reluată și în această carte, însă în cu totul altă formă, chiar dacă predominantă aici este mizeria, degradarea, indiferența și lumea infectă din contemporaneitate. Este o carte care redă prin ochii unui personaj, câteodată verosimil, câteodată nu, tot acest univers al unei lumi în descompunere, dar ceea ce e interesant aici este faptul că acest personaj nu o vede astfel, el este unul dintre oamenii care se complac atât de mult în ea, încât își dorește dezvoltarea ei și chiar să trăiască ghidat de toate aceste lucruri pe care, pe de altă parte, în sinea sa, le condamnă în aproape fiecare pagină a romanului.
     Platforma, o scriere deloc zgârcită în ceea ce înseamnă scene de sex, ne spune povestea unui bărbat în vârstă de patruzeci de ani și a relației pe care acesta o are cu o tânără de douăzeci și opt de ani. Michel și Valérie se cunosc în Thailanda. După moartea tatălui său, pentru a se simți bine, bărbatul, funcționar la Ministerul Culturii, părăsește Parisul în speranța că va trăi două săptămâni pline de sex și aventură. În aceste pagini, cât durează vacanța, apar nenumărate scene de sex și descrieri ale turismului sexual thailandez. În concepția naratorului, thailandezele sunt cele mai bune obiecte pentru acest gen de activitate, ele nu tânjesc după afecțiune, cum o fac occidentalele, și se implică cu sufletul în ceea ce fac. 
     Mi s-au părut destul de absurde toate ideile acestui personaj, iar atunci când prezenta fiecare situație în sine, o făcea astfel încât parcă fiecare scenă era dezlipită dintr-un film pentru adulți, toată lumea era fericită și fiecare dăruia mai mult decât se poate dărui în viața reală. Povestea de dragoste alături de Valérie este bazată pe o multitudine de astfel de episoade, în care pe alocuri sunt introduși diverși parteneri, pentru că asta cred că își dorea tânăra să facă: să-i satisfacă partenerului ei toate fanteziile sexuale la care se gândise, dar nu a ajuns să le practice niciodată. Se observă foarte clar că Valérie se complace în acest joc, nu pentru că ar fi foarte îndrăgostită de Michel, chiar dacă nu o afirmă niciodată, este foarte observabil faptul că cei doi se iubesc, ci pentru că vrea să compenseze faptul că cei doi petrec foarte puțin timp împreună. 
„Nimic nu-i este mai util omului decât omul însuși.” (p.264)
     
Parisul este descris ca un loc plin cu bande criminale, iar la tot pasul se petrec fel de fel de atrocități. Lumea acestui roman se împarte în două categorii, pe de o parte sunt cei care ca protagoniștii au un loc de muncă mai mult decât bine plătit și care își permit luxul de a plăti prostituate pentru satisfacerea nevoilor în cele mai îndepărtate locuri de pe planetă, și cei cum sunt criminalii, prostituatele și mai târziu teroriștii musulmani. 
     Paginile în care sunt descrise dedesubturile rețelelor agențiilor de turism  sunt destul de variate, dar dacă până se ajunge la ele cititorul gustă din plăcerile romanului, acum parcă naratorul pare să prea insiste asupra lor, iar toată această cunoaștere a ceea ce înseamnă turism pare destul de neverosimilă în ochii cititorului. Michel este acela ce vine cu ideea ca firma prosperă la care lucrează Valérie să investească mai mult în turismul sexual. Prietenia cu șeful tinerei și familiaritatea cu care îl abordează îl face pe acesta să creadă ca ideea lui Michel este strălucitoare, punând în aplicare planul. Totul e frumos și mai  mult decât perfect până intervin musulmanii și ajung să-și impună punctul de vedere cu privire la minunatului desfrâu. Nu voi reda finalul cărții pentru că aș dori ca cei ce o citesc să se bucure de ea, sau să le pară rău, depinde de percepția fiecăruia.  
     Dacă mi-a plăcut sau nu cartea este destul de greu de spus. Am citit-o pe nerăsuflate, iar acest lucru se datorează faptului că nu mi-a mai trecut prin mână astfel de povești. Ca cititor ești curios să vezi ce se întâmplă după fiecare scenă de sex, unde îi mai poartă soarta pe protagoniști, care este rolul lor în toată această lume derizorie. Dar la un moment dat ai impresia că se reiau la nesfârșit aceleași scene și entuziasmul de la început se transformă într-o iritare continuă. Pe ici, pe colo, sunt inserate și câteva idei despre ceea ce înseamnă feminism, discriminare, nesiguranță, prostituție, organizații caritabile, apărători ai drepturilor omului și musulmani, un fel de plictiseală occidentală modernă în interacțiune cu turismul sexual asiatic și furia lumii islamice. Dar toate privite sub o formă mai mult sau mai puțin ironică, chiar răutăcioasă aș adăuga. 
     Ceea ce mi-a transmis mie cartea este, de fapt, la fel ca în Extinderea domeniului luptei, imensa stare de singurătate pe care o simte omul modern și totalitatea mijloacelor folosite de acesta spre a masca această stare concretă a lucrurilor.
„Trăisem și aveam să mor singur ca un animal. Preț de câteva minute, m-am bălăcit într-o compasiune fără obiect. Pe de altă parte, eram o creatură compactă, rezistentă, mai mare decât cele mai multe animale; speranța mea de viață o egala pe cea a unui elefant sau a unui corb; eram ceva cu mult mai greu de nimicit decât un mic batracian” (pp.117-118)
„Am înțeles, acum, ce e moartea; nu cred că mă va face să sufăr. Am cunoscut ura, disprețul, decrepitudinea și multe altele, am cunoscut chiar și scurte momente de iubire, După mine nu va rămâne nimic, și nici nu merit să-mi supraviețuiască ceva; am fost, sub toate aspectele, un ins mediocru.” (p. 317)


Michel Houellebecq, Platforma
Traducere și note de Emanoil Marcu
Iași, Polirom, 2003, 328p.



2 comentarii:

  1. În sfârșit, am reușit să ajung la tine pe blog și să-ți urez un an nou cât mai bun și mult succes la examenele pe care le menționai în altă parte, cred că la Gabriel (poate le-ai și terminat până m-am mobilizat eu să-ți scriu, of).
    Am citit recenzia ta la Platforma pentru că eram curioasă ce îmi mai amintesc din cartea asta. Am citit-o deja de două ori, nu pentru că ar fi fost vreo carte favorită, ci pentru că nu-mi mai aminteam nimic din prima lectură. Cu surprindere, constat că nici acum nu îmi amintesc aproape nimic. Deja încep să cred că e vina cărții! Într-adevăr, am citit-o și eu pe nerăsuflate, ca tine, dar e ceva dubios la mijloc. Cred că din acest motiv nici nu m-am înghesuit să citesc altceva de Houellebecq, deși o curiozitate există în continuare. Mi-a plăcut concluzia ta. Din păcate, nu mai știu dacă asta am simțit și eu citind cartea... O a treia lectură, deci? :)
    (Violeta, poate vrei să corectezi dedesupturile și în de aproape :P)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc tare mult, Ema! Un an nou mai bun și mai frumos îți doresc și eu! Să știi că același lucru mi s-a întâmplat și mie cu Extinderea.... Noroc cu recenzia, că altfel nu prea îmi aminteam mare lucru din roman. E cam ciudățel Houellebecq :) Îți mulțumesc pentru „gingașele” atenționări. Pe dedesub(p)turi nici nu l-am observat, iar cu îndeaproape voi avea mai multă grijă, din respect pentru cititori. Adevarul este că am scris cam pe fugă articolul,dar asta nu e o scuză. O seara faină și spor la citit să ai! :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...