Patrick Süskind - Parfumul

     
Nu de puține ori am văzut filmul înainte să citesc cartea, dar pot confirma în același timp faptul că de fiecare dată după ce termin de citit îmi dau seama cât de diferite sunt percepțiile oamenilor cu privire la anumite aspecte ale vieții, ale lucrurilor care ne înconjoară și ale morții. Toate evenimentele dinainte și de după apariția unui suflet în lume sunt receptate în mii și mii de feluri de către ceilalți, iar felurile acestea sunt atât de diferite. În ceea ce privește romanul pe care am reușit să-l citesc recent și pe care mi-am dorit să-l citesc de câțiva ani încoace, mi-a încântat așteptările. Destul de târziu, după ce am văzut ecranizarea, am aflat că, de fapt, există o carte atât de citită și apreciată, culmea, foarte recentă (1985), care relatează viața acestui copil singur, fără miros personal, dar cu un mai mult decât dezvoltat simț olfactiv. Adevărul este că mi-a plăcut  filmul, însă, cartea, pur și simplu, e altceva, un altceva captivant și interesant în același timp.
     Povestea unei crime se transformă treptat sub ochii cititorului în povestea mai multor crime. Nu este vorba aici de un criminal care stârnește dezgustul pătruns de o adâncă urmă de ură, așa cum probabil cred cei mai mulți după ce văd filmul cu același nume, ci mai de grabă este vorba de un fel de dezgust provocat de o cumplită milă. Criminalul nu este un criminal, așa cum parfumierul nu este un bun mirositor, așa cum tatăl nu este un potrivit protector al fetei sale,ultima și cea de pe urmă victimă a lui Jean-Babtiste Grenouille - monstrul devorator de fecioare al căror miros îi provoacă un ciudat, aș spune eu, orgasm. 
     Ce mi-a plăcut cel mai mult la această poveste sunt numărul mare de cuvinte care sugerează grotescul, urâtul, macabrul, pe scurt, putrefacția lumii vii. Chiar dacă Patrick Süskind își numește romanul Parfumul, avem să regăsim în el o enormitate de combinații senzoriale mai puțin stropite cu licori create din flori și plante plăcut mirositoare. Începând de la descrierea condițiilor în care tânărul monstru, cum are să-l numească naratorul, apare pe lume și până la scena ultimei sale victorii, în care o grămadă de oameni ai străzii îl devorează, fiecare detaliu, chiar dacă se vrea olfactiv, este de fapt, așa cum am mai spus, un mixt de senzații, iar ca cititor parcă de undeva din umbră urmărești fiecare mișcare a prea singurului personaj. 
„Pe vremea de care vorbim, în orașe domnea o duhoare pentru noi, modernii, de neînchipuit.  Străzile trăsneau a gunoi și bălegar, curțile dosnice a urină, casele scărilor a lemn putrezit și murdărie de șobolan, bucătăriile a varză stricată și seu; încăperile neaerisite duhneau a praf mucegăit, dormitoarele a cearșafuri unsuroase, a paturi de puf umed și a mirozna înțepător - dulceagă din oalele de noapte. Din cămine trăsnea pucioasa, din tăbăcării duhneau leșiile corozive, din căsăpii sângele scurs. Oamenii puțeau a sudoare și haine nespălate; gura le duhnea a dinți stricați, stomacurile a zeamă de ceapă, iar corpurile, când nu mai erau prea tineri, a brânză veche, lapte acru și bube. Duhneau râurile, piețele, bisericile, , duhnea pe sub poduri sau în palate. Țăranul trăsnea deopotrivă cu popa, ucenicul meseriaș cât nevasta de meșter, puțea toată nobilimea, ba chiar și regele, cu o duhoare de animal de pradă, iar regina ca o capră bătrână...”
     Povestea ne este relatată ca fiind desprinsă din Franța secolului al XVIII-lea, o lume în care existau două categorii de oameni: cei care-și permiteau luxul și cei care nu-și permiteau nici să trăiască. Mai existau și aceia care se îmbătau cu iluzia că fac parte sau că vor ajunge să facă parte din prima categorie. Printre aceștia erau și oamenii care-l găzduiseră pe tânărul viitor criminal în serie, oameni care visau la o bătrânețe liniștită după o viață în care luptaseră din greu să adune cât se putea aduna din mizeria nimicului din jur. Speranța unui sfârșit liniștit nu-l are niciunul, iar acest lucru este foarte bine observat încă de la început. Odată ce Grenouille pleacă, în urma sa nu vine decât moarte și iar moarte. 
     După ce trece prin mai multe încercări, tânărul în sfârșit reușește să învețe cum se extrage și se păstrează esența unui corp viu. Și pentru că parfumul tinerelor îi îmbată simțurile, nasul lui miraculos nu se mulțumește cu amintirea parfumului trecător, ci vrea neapărat să-l dețină în profunzime. De aici nu mai rămâne decât un pas până să ajungă la săvârșirea zecilor de crime, fapt ce va stârni o imensă panică în orașul în care trăiește ca ucenic parfumeur al văduvei Arnulfi. Dând o dată greș, nu-și mai permitea să piardă prilejul de a face rost de adevărata esență, drept pentru care se pune pe treabă și rând pe rând adună tot materialul necesar creări prea doritului parfum. Își atinge țelul, dar este prins de către autorități și apoi condamnat la moarte. Înainte să moară, Jean-Baptise face o adevărată „magie” cu o picătură din parfumul miraculos, iar marea de oameni din jurul său ajunge nu numai să-l adore, ci, îmbătată de extaz, se poartă ciudat, oamenii încep să se îmbrățișeze între ei, să-și lepede hainele și să uite de orice fel de inhibiții. Prin puterea sa creatoare, parfumeur-ul stârnește o orgie în jurul său, reușind să scape de execuția programată și în același timp dovedindu-și lui puterea nemărginită.
     Acum știa că poate face orice-și dorește. Putea conduce lumea, dar nu își dorea deloc acest lucru. El simțise mirosul fiecărei fete și mai mult decât atât nimic nu-l mai făcea fericit. Așa că, scăldat de tot în parfumul frumuseții absolute se aruncă în gurile unor oameni ai străzii care, îmbătați de atâta fericire, pur și simplu îl mănâncă de viu:
„Dar un astfel de corp, omenesc, e ațos, nu se lasă rupt cu una cu două, nici caii nu reușesc decât foarte greu. Așa că în curând sticliră pumnalele și despicară, topoarele și cuțitele retezară încheieturile, zdrobind cu trosnet oasele. În cel mai scurt timp îngerul era împărțit în treizeci de bucăți și fiecare din acea bandă înhăță una, se retrase, plin de cea mai pătimașă poftă, și o înghiți.”
     Secvența în care sunt descrise personaje în timp ce râgâie și scuipă resturi din oasele și hainele lui Grenouille face toți banii! :) Enjoy!

P.S. Happy New Year! 


Patrick Süskind, Parfumul

Traducere de Grete Tartler
București, Humanitas, 2012, 237 p.

Comments

  1. Faina recenzia. Am citit cartea cu multa vreme in urma si pana si la aceasta ora este una dintre favoritele mele dintotdeauna, in ciuda subiectului (relativ) intunecat. Am si recitit-o de cateva ori, intotdeauna uimit sa vad ca nu imi lasa un sentiment sinistru, asa cum mi se intampla de multe ori citind carti asa zise horror (pe care, mai de curand, le abandonez de la primele pagini).
    Filmul m-a dezamagit, sa fiu sincer. Mult simplificat si cam americanizat, sa-i zic asa. Da, stiu, este chestie de gust, dar asta e. Cartea in schimb este grozava! De recomandat intr-adevar!

    La Multi Ani pentru 2015, fiindca tot suntem aici! Abia astept sa citesti si cartea mea (sper sa poti!). Toate bune pentru anul ce vine si ne auzim online :-)

    ReplyDelete
  2. Vă mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase! Cred că ar trebui să revăd filmul, pentru că, așa cum am spus, nu știu cum se face că dau de filme înainte să știu că există cartea... apoi îmi place filmul, apoi ador cartea, și de cele mai multe ori rămân cu ideea că sunt bune amândouă, ceea ce cu greu se poate confirma... Cât despre „Planeta de aur”, mă rog zeiței Poștei Române să facă ceva și să mi-o aducă cât mai repede! :)
    La mulți ani și o grămadă de gânduri bune de la mine, micul cititor, pentru dumneavoastră, și spor la cât mai mult și frumos scris! Un sfârșit de săptămână liniștit vă doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Of, zeita Postei Romane se pare ca nu a primit destule ofrande de este asa de nepasatoare! Apelez si eu la ea in fiecare zi - ce-i drept, anul acesta au si fost si Craciunul si Anul Nou in mijloc de saptamana si multi si-au luat liber doua saptamani! Sper sa ajunga luni! Banuiesc ca pachetul este deja ajuns la oficiul postal apropiat de voi, ramane doar sa se puna postasul in miscare!
      Multumim pentru urari si pentru intelegere si rabdare!
      Ganduri pufoase! Un An Nou cu bine si tinem legatura online!

      Delete
  3. Mi se pare o sarcină extrem de grea, dar și o realizare extraordinară să reușești să transmiți prin cuvinte atâtea senzații olfactive. Cartea este foarte bine scrisă, dar atmosfera în sine mi s-a părut atât de apăsătoare și bolnăvicioasă, încât nu cred că aș fi aptă prea curând pentru o nouă lectură a romanului. :)

    ReplyDelete

Post a Comment