Rui Zink - Cititorul din peșteră

„Când s-a trezit, dinozaurul era încă acolo.” 
(Augusto Monterroso, El Dinosaurio)
     O altfel de lectură: o combinație între Moby Dick și Kong, filmul lui Merian C. Cooper, între denumiri ce m-au trimis cu gândul la dr. Hannibal Lecter din romanele lui Thomas Harris și personaje din O mie și una de nopți. Atunci când am avut Cititorul din peșteră în mână am avut senzația că mă regăsesc oarecum pe mine, micul cititor, acolo. Eram departe de civilizație, împrietenindu-mă cu o gorilă uriașă care îmi demonstra în fiecare zi de ce e bine să citesc. Așa cum spune Rui Zink, tânărul trebuie să citească romanul ca și cum ar fi o nuvelă pentru adulți, iar adultul ca și cum ar fi o relatare pentru tineri. 
     Cartea a apărut în anul 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Alături de câteva personaje interesante, lectorul (cu tot cu animalul din el) are prilejul de a intra în contact cu scrieri ale lui Pessoa, Bocage, Alberto Pimenta, Melville, Tolstoi, Philip Roth, Augusto Monterroso, Proust, Saramago și alții. Intertextualitatea, fantezia, imaginația creatoare, inițierea, relațiile interumane, transformările, singurătatea, mediocritatea, lașitatea, culpabilitatea, dar mai presus de toate, prietenia și plăcerea de lectură sunt elementele care definesc în mod categoric acest roman. 
     Cărțile sunt principalele obiecte aici. Dar romanul nu ne vorbește doar despre plăcerea sau neplăcerea de a citi. Principala temă ar fi conflictul dintre ceea ce înseamnă lupta celui care gândește și „gură-cască”. Este vorba despre rolul pe care cartea îl joacă într-o lume guvernată de oamenii dependenți de comoditatea oferită de televizor și internet. Ideea de ansamblu, mai mult decât evidentă, este transpusă prin intermediul relatării unui episod din viața unui copil, ai cărui părinți divorțați au cam uitat de existența sa, în vârstă de 15 ani, membru al unei bande de hoți, care atunci când fuge să se ascundă de „garda regală” poposește pe o corabie ce tocmai se pregătește să părăsească țărmul. Cei de la bord aveau misiunea de a prinde monstrul devorator de oameni, dar iubitor de lectură. O furtună năprasnică le încurcă planurile, iar băiatul se trezește într-o peșteră alături de o uriașă gorilă vorbitoare. 
„Tibii, clavicule, hârci. 
O mare de oase. Și cărți.

Cărți, cărți, cărți.

Oase și cărți, cărți și oase, oase, cărți, oase, cărți și iar cărți, răspândite pretutindeni. O macabră mareea depozitat acolo rămășițele pământești a sute de oameni, precum încărcătura revărsată a unui petrolier, care, în loc de aur negru, ar fi transportat cărți.„ (p.39) 
     De aici urmează partea cea mai frumoasă, aceea în care animalul lector, Anibalector, îi oferă copilului câteva impresii  din multitudinea de cunoștințe căpătate pe parcursul anilor de lectură, ca apoi să-i ceară să-i citească vreme îndelungată o grămadă de cărți, spre a-i împărtăși opiniile personale. Urmează pagini delicioase, o suită de întrebări și răspunsuri, opinii și idei, iar cei doi străini par a se simți din ce în ce mai bine unul în compania celuilalt. Se dovedește că Anibalector nu-l ținea prizonier pe băiat, ci pur și simplu îl proteja de primejdiile de pe insulă. Vedea în el un interlocutor și chiar un discipol, învățându-l despre importanța cărții.

„ - Un cititor trebuie să se mențină neutru față de cartea pe care o citește, întrebi tu? Eu n-aș fi atât de radical. De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul cum gândește? Și cum aș putea eu să încetez a fi eu, chiar dacă aș vrea? Să se fi inventat oare deja chirurgia plastică pentru spirit? (...) Totuși, e adevărat că cititorul trebuie să știe a vorbi limba cărții. A vorbi limba cărții, a se abandona în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-și risipească forțele vâslind contra mareei. Nu zic că trebuie să ne supunem, doar că trebuie să fim disponibili. Cartea, prin faptul că este scrisă, a făcut deja un pas mare către noi: e un dar.” (p.58)
     Secvența reîntoarcerii copilului, deja „bărbățel”, printre oameni ne dezvăluie și mai mult din cruzimea lumii în care creștem și ne formăm în contradicție cu personalitatea și sensibilitatea dezvoltate prin actul lecturii. Dacă, inițial, omul era cel captiv, acum captivul este Anibalector, și spre surprinderea tânărului această captivitate era de fapt o asigurare a prieteniei lor. În momentul în care animalul lector își regăsește prietenul de odinioară, se simte încrezător și părăsește groapa în care era pus, fără nicio dificultate. Cititorul din peșteră este o carte despre prietenie, sensibilitate și multă, multă lectură. Este ușor de parcurs, și chiar dacă nu știi prea multe despre cărțile la care se face referire, naratorul are darul de a te face să înțelegi despre ce este vorba, de fapt, aici.


„- Într-o zi, tinere și descreierat amic, vei învăța că lucrurile cele mai importante în viață sunt cele care nu servesc la nimic.” (p.67)


Rui Zink, Cititorul din peșteră
Traducere de Micaela Ghițescu
Humanitas Fiction, 2013, p. 140

Comments

  1. Hm, suna interesant. Am pus-o pe lista. Multumim :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. E o carte numai buna pentru un urs de plus :)

      Delete
  2. E mică blogosfera literară. :p Dau de K.J și aici. :))
    Mi-a plăcut recenzia, am scris și eu despre Cititorul din peșteră. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Ursuleți pentru copilul din noi.
      Am văzut cartea pe raftul librăriei și inițial am vrut să o cumpăr pentru un copil, dar... mi-am dat seama că e mai mult de atât și aștept ca acel copil să mai crească.
      Mulțumesc pentru aprecieri. Voi intra pe blog să citesc recenzia :)

      Delete

Post a Comment