21 februarie 2015

Memoirs of a Geisha

     
     Unul dintre filmele la finalul cărora lacrimi de bucurie îți inundă ochii. Am urmărit fiecare scenă foarte atent, cu un deosebit interes pentru tot ceea ce înseamnă estetică japoneză, dorindu-mi, astfel, să înțeleg, atât cât se poate înțelege din ceea ce transmit credințele și trăirile japoneze. Conflictul dintre tradițional și modern, poveste de viață, inițiere, educație și dragoste. Toate la un loc, împreună cu imensa tristețe a unei tinere fete, vândută de părinți, căreia, la o vârstă fragedă, un străin îi cumpără o înghețată. Un străin de care se îndrăgostește, lucru de-a dreptul interzis viitoarelor gheișe. Astfel, prin dragoste, lumea ei începe să capete sens. Un film despre viață și sacrificiile ei, așadar. Am urmărit ecranizarea cărții cu același nume a lui Arthur Golden, de mai multe ori. A apărut în 2005, dar numai acum vreo trei ani l-am văzut pentru prima dată. Recitirea romanul lui Yasunari Kawabata, Țara zăpezilor, mi-a adus în minte imagini din lumea gheișelor. O lume greu de înțeles de locuitorii altor țări, mai ales de cei ai timpului nostru, dar, despre care voiam să aflu cât mai multe.

    Frumusețea florilor de cireș, puterea unei priviri, bătaia unui evantai, gingășia unei atingeri, imprimeul unui obi, rotirea umbrelei, înălțimea unui munte, bogăția și puritatea apei, emoțiile transmise de un dans, puterea dorinței și a credinței în dragoste, toate acestea încetează să-și piardă însemnătatea în ochii străinilor. Timpul aduce oameni noi în locuri noi, iar efectul este distrugător. Nimeni nu mai disecă sentimentul transmis de o simplă piatră, spre exemplu, în care, ca în orice alt obiect, exista acel kami, iar tot ce fusese motiv de luptă și dorință devine odată cu modernizarea, lucru care aduce folos sau nu. Mi-a plăcut foarte mult filmul, și, alături de carte, îl recomand cu tot dragul. 







                             


2 comentarii:

  1. Doar stii ca sunt un fan al Japoniei, dar nu m-a tentat niciodata cartea ori filmul. De ce? Pai mi se par prea americanizate. Prefer sa raman la proza lui Kawabata ori a altor japonezi. Si la peliculele japoneze, desigur. Asta cand vreau sa "gust" din Japonia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că ai perfectă dreptate, cu toate că povestea în sine nu mi-a lăsat această impresie la început. Dacă mă gândesc mai bine, e un fel de Cenușăreasa americano-niponă. Dar nu pot să zic că nu mi-a plăcut... Cine știe, probabil tot pentru că mă gândeam la personaje din romanele lui Kawabata. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...