Chiar
dacă s-a făcut mai puțin cunoscut în literatura universală, romanul Meijin – Mestrul de Go (1942-1954), poate fi considerat una dintre cele mai
bune scrieri ale lui Kawabata. Cartea ne prezintă lunga partidă de Go,
competiția la care participă un meijin ajuns la vârsta retragerii și un tânăr profesionist,
Ōtaku 7-dan.
Go-ul este un joc tradițional japonez, originar din China, un joc
de strategie care implică mult efort de gândire, răbdare și atenție sporită, iar
partida nu are trecut sau viitor pentru că „timpul este perceput ca prezent
continuu, fiind o succesiune de momente prezente”, chiar dacă numeroasele
internări și călătorii ale meijin-ului prelungesc jocul, doar ceea ce se
întâmplă în momentul „mutării” pe tablă contează cu adevărat.
Kawabata asistase în viața reală la un astfel
de campionat, atunci când culegea informații ca reporter pentru publicația Asahi Shimbun. Și în roman, partida de
Go, care se desfășoară pe o perioadă destul de lungă, în mai multe locuri, ne
este relatată tot de un reporter, martor al evenimentului, evocând tensiunea
și, totodată, lupta dintre spiritul tradițional și pragmatismul modern.
Maestrul de Go este o altă scriere prin
care Kawabata vrea să transmită acea îmbinare nereușită, forțată, între ceea ce
înseamnă tradiție și modernitate. Pentru japonezi, Go-ul este Cale și Artă, nu
un simplu divertisment, așa cum este el perceput de un american (dacă luăm ca
exemplu un episod din text) care se distrează pierzând partide de Go, într-o
călătorie cu trenul.
Pentru autor, meciul înseamnă devoțiunea omului pentru
artă, iar Donald Keene, atunci când vorbește despre meciul de Go din acest roman,
spune: „a match is a
thing of beauty even if it serves no useful purpose”.
Comments
Post a Comment