Castañeda - Magazinul de măşti

Poezia lui Manuel Cortés-Castañeda poate fi citită ca suflet reflectat dintr-o oglindă, ori ca lumina care se răsfrânge și ea, la rândul ei, în aceeași oglindă. Dar, totuși, o altă oglindă, o „oglindă a celuilalt”. Neliniștea liricii uimește tocmai prin perpetua aventură la care cititorul pornește de fiecare dată, riscul de a înțelege altceva decât ceea ce ea transmite este imens.
Aici nu vom ști niciodată despre ce realitate este vorba, pentru că ceea ce privim nu este decât o reflexie a unei realități poetice, venită de undeva dintr-un univers al oglinzilor, un univers în care odată pătrunși nu avem decât să ne lăsăm purtați de ceea ce ele ne oferă, putem fi noi, sau poate fi „celălalt”, o căutare continuă a propriului suflet, sau o căutare a „altuia” prin infinitul labirint al spațiului și al timpului.
Nu aș putea spune care dintre poemele volumului „Oglinda celuilalt” imi plac mai mult, dar cu siguranță printre preferate se află „Magazinul de măști”. Poem pe care vreau să-l împărtașesc și cu voi:

     Şi acum când deja am murit şi nimeni nu va mai ridica
     pe mormântul tău crucea pe care tu ai înălţat-o
     pe mormântul viselor tale

     Trecerea şi toate mijlocirile sunt o rădăcină
     amară, iar în trup doare până şi foşnetul
     uşor al frunzelor purtate de vânt

     Cineva se prăbuşeşte sau ceva îi cade iar sufletul însuşi
     îi eşuează fără ca vreun cristal măcar să stropească
     suprafaţa visului

     apoi

     Totul nu mai e decât un du-te-vino grăbit
     de teamă ca nu cumva să  se piardă din nou printre cearşafurile
     cele mai mici ale virginităţii

     sau poate

     Cineva adună bucăţile rămase şi
     construieşte din ele propria sa oglindă


Comments