12 februarie 2016

Plânsul lui Nietzsche, de Irvin D. Yalom

Plânsul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept) este o ficțiune care ar fi putut deveni istorie. Așa spune autorul romanului inspirat din istoria celor câtorva luni ale anului 1882, ale vieții filosofului german Friedrich Nietzsche, urmând ideea marelui scriitor Andre Gide, conform căreia: „Istoria este o ficțiune care s-a întâmplat, în timp ce ficțiunea este o istorie care ar fi putut să se întâmple”. O afirmație de la care Irvin D. Yalom a pornit atunci când a scris, referindu-se la cartea sa, următoarele cuvinte: „Ficțiunea este o istorie care ar fi putut să se întâmple. Minunat. Exact așa ceva mi-am dorit să scriu. Plânsul lui Nietzsche, romanul meu, ar fi putut nara întâmplări adevărate. Dat fiind începuturile neverosimile ale domeniului psihoterapiei, toate evenimentele din carte ar fi putut avea loc dacă istoria s-ar fi abătut numai un pic din cale (The Yalom Reader, Basic Books, New York, 1998)”- citat preluat din Postfața cărții, scrisă de autor însuși.
Yalom, în cele din urmă, cam asta a reușit să construiască. O ficțiune biografică, o istorie posibilă a câtorva luni din viața lui Nietzsche, cea a cunoscutului doctor vienez Josef Breuer, a lui Freud, a Berthei Pappenheim și a tinerei Lou Salome, femeia cu care Nietzsche avusese o aventură reală. Acțiunea romanului este foarte simplă, poate pentru că scrisul este axat pe redarea universului interior al personajelor. Nu este un roman în care se petrec lucruri, mai degrabă e o carte despre „cum ar putea” să se întâmple. Accentul, după cum bine v-ați dat seama, este pus pe trăirile, dorințele, visele și ideile personajelor, este vorba despre frământări, obsesii și rezolvarea lor, sau încercarea de a le rezolva.

Spoiler: Doctorul Josef Breuer este rugat de o tânără rusoaică, în vârstă de 21 de ani, Lou Salome, să salveze viitorul filozofiei germane, pe scurt, să-l ajute pe prietenul ei, marele profesor, Friedrich Nietzsche, care suferă de o migrenă îngrozitoare și este depresiv, urmărit de posibile gânduri sinucigașe. Doctorul acceptă, simțindu-se oarecum vrăjit de tânăra domnișoară. Nietzsche, prea mândru pentru a accepta o consultație, este totuși convins de prieteni să-l viziteze pe doctor, iar acesta, la rândul său, îl convinge să rămână o perioadă îndelungată în sanatoriu, pentru tratament. În ideea de a-l păcăli, Breuer îl roagă pe Nietzsche să-l ajute să-și elimine obsesia pentru Anna O. (Bertha Pappenheim), o fostă pacientă de care se îndrăgostise. Nietzche își ia treaba în serios și descoperă că doctorul are o problemă mai mare decât a lui (N. e îndrăgostit de Lou Salome și nu poate scăpa de imaginea ei, nici după ce aceasta îl trădează). Sub influența lui Nietzsche, Breuer devine din ce în ce mai obsedat de dorința de a fi liber din nou și aproape că face o năzbâtie, dar este tratat de hipnoza prietenului său Sigmund Freud. Breuer află, datorită hipnozei, cum să trateze depresia lui Nietzsche.
***

„Așa cum oasele, carnea, intestinele și vasele de sânge sunt învelite într-o piele ce face suportabilă înfățișarea omului, tot așa agitațiile și pasiunile sufletului sunt înfășurate în vanitate; ea este pielea sufletului” 

„Gândurile sunt umbrele simțămintelor noastre - întotdeauna mai întunecate, mai goale, mai simple decât acestea” (din Știința voioasă)

„Nimeni nu moare vreodată din cauza unor adevăruri fatale în zilele noastre - există prea multe antidoturi” (din Știința voioasă)

„Amantul nu este cel care iubește: ceea ce urmărește el în schimb este să fie singurul posesor al iubitei lui. Dorința lui este să îndepărteze întreaga lume de un bun prețios. Este tot atât de meschin cu balaurul care-și păzește comoara de aur! El nu iubește lumea - dimpotrivă, este total indiferent față de toate celelalte ființe vii.”


„Tot ce vezi e relativ, la fel și tot ce cunoști. Inventăm ceea ce experimentăm. Iar ceea ce am inventat putem distruge.”
„Am crezut întotdeauna că suntem îndrăgostiți mai mult de dorință decât de ființa dorită.”

„Cred că este greu să supraestimezi gradul în care viața - adevărata viață - este trăită de inconștient. Conștientul nu este decât învelișul transparent care acoperă existența: ochiul antrenat poate vedea prin el - până la forțele primitive, la instincte, până la însuși motorul voinței de putere.”

„ - Tot ce-am vrut să spun a fost că, pentru a avea o relație completă cu altcineva, trebuie să ai mai întâi o relație cu tine însuți. Dacă nu putem cuprinde propria noastră singurătate, îl vom folosi, pur și simplu, pe celălalt ca pe un scut împotriva izolării. Numai atunci când vei putea trăi ca vulturul - fără nici un public, de nici un fel - te vei putea îndrepta cu dragoste înspre altcineva; numai atunci poate să-ți pese de cursul existenței celuilalt. Ergo, dacă nu ești în stare să renunți la o căsnicie, atunci căsnicia e sortită pieirii.”

***
Istorie vs. Ficțiune
Friedrich Wilhelm Nietzsche
15 October 1844 - 25 August 1900
(sursa)
Aflăm, din Postfața cărții, că în realitate Friedrich Nietzsche și Josef Breuer nu s-au întâlnit niciodată, dar se puteau întâlni. Unul dintre prietenii lui Nietzsche, la un moment dat, îi trimisese o scrisoare prin care îl ruga să-l consulte pe marele doctor vienez Josef Breuer. În roman, Breuer era obsedat de Bertha, chinurile persistenței imaginii acesteia pun stăpânire pe mintea sa, dar în realitate nu se știe dacă într-adevăr existase o legătură amoroasă între cei doi, chiar dacă doctorul își petrecea foarte mult timp în compania ei. Josef Breuer împreună cu Freud o trataseră pe Bertha de isterie. În urma cercetărilor, având la bază crizele Berthei, cei doi au scris cartea: Studii asupra isteriei.

Se știe câte ceva și de relația lui Nietzsche cu Lou Andreas-Salome. Cei doi s-au întâlnit în primăvara anului 1882 și au avut o legătură amoroasă intensă și scurtă, cu care, la fel ca în roman, sora filosofului nu era de acord, făcând tot posibilul ca aceștia să nu fie prea mult timp împreună. Totuși, gurile rele spun că Lou Salome era o femeie care nu se implica în relații. Despărțirea de tânără îl lasă profund deprimat, cu gânduri sinucigașe.

Bertha Pappenheim a fost, la fel ca Lou Salome, o femeie remarcabilă în timpul ei, dar a devenit cunoscută în anul 1953, odată cu apariția studiului lui Ernest Jones - Viața și opera lui Sigmund Freud.

Pentru a păstra cronologia reală, autorul a folosit citate și referiri la cărțile deja publicate, apărute înainte de 1882, ale lui Nietzsche: Omenesc prea omenesc, Considerații înafara timpului, Aurora și Știința voioasă. Dar presupunând că anumite idei din Așa grăit-a Zarathustra, pe care a scris-o la câteva luni după perioada menționată în roman, încolțiseră în mintea lui Nietzsche, autorul face destule referiri și la această carte.
***
Romanul abundă de idei filosofice, de psihanaliză, termeni medicali, idei desprinse din studii de specialitate. Se observă, așadar, că este o carte lucrată, o carte care adună între copertele sale, nu numai o fărâmă, fie ea și ficțională, din viețile unor oameni importanți și foarte cunoscuți, ci ani de studiu și cercetare. 
Într-adevăr, sunt multe aspecte fictive, însă sunt destule extrase din documente reale. Poate tocmai din această cauză, Plânsul lui Nietzsche este adesea considerat un roman lucrat, bine documentat, dar lipsit de expresivitate stilistică. Această transpunere a istoriei în ficțiune îmi amintește de romanul  Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare de Anthony Burgess (cu titlul original Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare`s Love Life, apărut în anul 1964).

O ecranizare de excepție după Plânsul lui Nietzsche a apărut în anul 2007, în regia lui Pinchas Perry, cu Armand Assante și Ben Cross. Am văzut filmul acum vreo trei ani și mi-a plăcut foarte mult.




2 comentarii:

  1. He he, ce coincidență, tocmai scriam, și eu, despre ficționalizarea istoriei, dar în legătură cu filmul „Good Bye, Lenin!”.
    În altă ordine de idei, cartea asta pare o adevărată provocare, dar aș accepta-o cu drag, mai ales că mi-a plăcut și „Ochii doamnei mele”. E interesant să vezi cum ficțiunea umple golurile lăsate de trecerea timpului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, s-ar putea să-ți placă. Este o carte ușor de parcurs, chiar dacă sunt foarte multe idei filosofice (care dau puțin de gândit) prin ea. Totuși, e o carte din care poți învăța destule. Spor! :*

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...