29 octombrie 2016

Un fel de „emoție de toamnă”

     Privind niște fotografii făcute de mine acum trei ani, în parcul din fața casei, mi-am amintit replica unui personaj (Ramințki, un alter ego al autorului) din romanul lui Fănuș Neagu, Frumoșii nebuni ai marilor orașe (1976): „Aud în somn nenăscuții câini pe nenăscuții oameni cum îi latră”. Între timp am descoperit că acele rânduri au fot preluate de scriitor de la prietenul său Nichita Stănescu, cel care în 1965 publică volumul de poezii Dreptul la timp, volum ce cuprinde următorul Cântec:


Amintiri nu are decât clipa de-acum.

Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei…
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate, 
atârnând de ramura unui copac 
nenăscut, stafie pe jumătate… 
Există numai trupul meu înlemnit, 
ultimul, de bătrân, de piatră. 
Tristețea mea aude nenăscuții câini 
pe nenăscuții oameni cum îi latră. 
O, numai ei vor fi într-adevăr! 
Noi, locuitorii acestei secunde 
suntem un vis de noapte, zvelt, 
cu-o mie de picioare alergând oriunde. 




    Fotografiile mele, datate 29 octombrie 2016, Parcul Sub Arini din Sibiu:


Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...